Echipa Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, a învins sâmbătă seara, scor 2-1, formaţia niponă Urawa Red Diamonds, în grupa E a Cupei Mondiale a Cluburilor.
Inter căuta prima victorie la Cupa Mondială a Cluburilor, dar echipa lui Cristian Chivu a părut că nu are forţa de marca în meciul cu niponii de la Urawa. De altfel Watanabe a deschis scorul în minutul 11, la prima fază de poartă a japonezilor. Bara lui Lautaro Martinez, din minutul 19, a lăsat impresia că egalarea va veni repede pentru italieni, dar restul reprizei s-a scurs fără ca interiştii să pună în pericol poarta lui Nishikawa.
Elevii lui Chivu au părut mai activi după pauză. Pio Esposito a trimis peste poartă, în minutul 58, iar două minute mai târziu Asllani nu şi-a reglat nici el tirul, urmat de Mkhitaryan, în minutul 71. Golul egalizator a venit în minutul 78, marcat de Lautaro, din careu. Italienii au controlat jocul şi au reuşit să înscrie punctul victoriei prin Carboni, în minutul 90+2. Astfel, meciul de la Seattle, Inter Milano – Urawa Red Diamonds, s-a terminat 2-1.
După două meciuri, nerazzurii lui Chivu au patru puncte şi conduc în grupa E, dar adevăratul examen va fi meciul cu River Plate, din ultima etapă a grupelor.
Cristi Chivu a avut doar cuvinte de laudă pentru elevii lui.
„Am făcut un meci bun, am jucat serios. Am încercat în toate modurile să dăm gol, să găsim spații într-o echipă aglomerată în careu și care s-a apărat organizat și foarte jos.
După pauză, am încercat să fructificăm centrările prin introducerea lui Pio și am crezut pana la capăt în victorie. Băieții m-au făcut mândru, au dat tot ceea ce au avut astăzi”, a spus Cristi Chivu la Canale 5.
Despre Carboni, autorul golului decisiv, antrenor român a spus: „Sunt mulțumit de Valentin, își revine după lunga accidentare. Am aflat și eu că au trecut exact opt luni de când s-a accidentat, a muncit din greu pentru a-și reveni din accidentarea foarte gravă. Mă bucur să îl văd iar fericit”.