Dinamo este ultima în prima divizie. Câinii au căzut pe acest loc după ce FC Botoșani, sub comanda lui Bogdan Andone, a câștigat trei din ultimele patru meciuri.
Pentru echipa din capitală, situația e critică. Sunt ultimii în clasament, fără punct obținut în primele trei meciuri ale anului.
Într-o intervenție la Playsport Live, Ionuț Lupescu a vorbit despre viitorul lui Dinamo. Acesta a spus că, deși există șanse ca în Ștefan cel Mare să se ridice o arenă nouă, este posibil ca echipa să nu mai existe.
”Arena din Ștefan cel Mare trebuie să existe. Este o arenă multifuncțională, nu doar un teren de fotbal. Sunt încă 10, 11 secții care vor avea terenuri de antrenament, ceea ce este foarte important.
Toată lumea spune că o să fie un eveniment când va veni noua arenă, lumea o să fie și mai aproape de echipă. Da, dar până atunci mai sunt doi, trei ani și e posibil ca echipa să nu mai existe dacă ajunge în liga a doua.
Ar fi păcat, mare păcat. Dacă retrogradează al doilea an la rând, oamenii se obișnuiesc cu asemenea lucruri, nu va mai fi finanțare. Cel mai dezamăgit în momentul actual sunt de suporteri.
Când am văzut galeria împărțită în trei sau patru facțiuni la meciul cu Rapid, deja am început mă întreb: unde suntem? Lucrurile nu merg deloc bine”, a spus Ionuț Lupescu, la Playsport Live.
Dinamo a mai fost pe ultimul loc după etapele 3 și patru din prima divizie. Au urcat apoi pe 10, iar ulterior au căzut pe 15. Au stat 16 etape pe penultimul loc, după care au coborât pe ultima poziție.