Jordan Gele nu mai intră în planurile FCSB, după ce a refuzat transferurile propuse de club. Venit în iarnă de la Unirea Slobozia și plătit cu 10.000 de euro pe lună, atacantul nu a reușit să impresioneze, marcând un singur gol în 12 meciuri.
Gigi Becali a încercat să-l trimită la UTA sau Farul Constanța, oferindu-se chiar să-i achite o parte din salariu, însă Gele a spus „nu” ambelor variante. Supărat, patronul FCSB a anunțat că jucătorul rămâne în afara lotului.
„Voi credeţi că eu îmi schimb decizia? Nu, tată! Gele nu mai intră în vederile noastre. Văd că nu a acceptat să se ducă la UTA, dar vad că nici la Farul nu a vrut să se ducă. Nu ştiu cum o să o rezolvăm unde să se ducă să joace.
Iar la Farul, ca să îl ajut pe Gică Hagi cu un atacant, eu îi ţineam şi eu jumătate din salariul lui Gele. Dar din câte ştiu eu nu vrea să se ducă nici la Farul. Mi se pare că mai sunt interesate de el Ploieştiul şi Piteştiul. Însă, nu mă bag.
E treaba lui Gele ce vrea să facă. Dacă vrea să stea turist la FCSB, atunci să stea şi eu o să îi plătesc contractul că nu am ce să discut prea mult pe această temă. Contractul e contract şi facem cum vrea el. Dar v-am spus, dacă accepta să se ducă la Farul eu îi plăteam jumătate din salariu”, a spus Gigi Becali, pentru prosport.