România și-a prezentat noul echipament în drumul spre Cupa Mondială: „Tricoul care ne face văzuți”

PLAYSPORT 19.03.2025, 18:44
România și-a prezentat noul echipament în drumul spre Cupa Mondială: „Tricoul care ne face văzuți”

Echipa națională a României și-a prezentat noul echipament de joc

„Noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generaţia de Suflet, cu obiectivul calificării la Campionatul Mondial 2026, într-un moment în care fotbalul românesc se află pe o pantă ascendentă, după o serie de rezultate remarcabile: calificarea la Euro 2024 de pe primul loc în grupă, o evoluţie spectaculoasă la turneul final şi câştigarea grupei de Liga Naţiunilor cu maximum de puncte.

Elementul central al noii colecţii este tricoul galben, simbol al tradiţiei şi pasiunii suporterilor români. Inspirat de modelul iconic purtat la World Cup 1994 – un moment de referinţă în istoria fotbalului românesc – noul design combină estetica modernă cu puterea simbolică a trecutului. Tricolorul este evidenţiat subtil prin dungi laterale, vizibile din orice unghi, amintind că identitatea naţională rămâne mereu prezentă, indiferent unde ne aflăm.

Acest echipament spune o poveste despre ce înseamnă să fii român, fie că eşti în ţară sau în diaspora. Tricolorul devine un pod către rădăcinile noastre culturale, un simbol al mândriei şi perseverenţei.

Campania “Tricoul care ne face văzuţi” celebrează curajul acestei generaţii de jucători, care şi-a câştigat respectul pe teren, dar şi pe cel al suporterilor, prin determinarea şi spiritul de unitate demonstrat atât în timpul meciurilor, cât şi în afara stadioanelor. Fanii joacă un rol esenţial în această poveste – Zidul Galben din tribunele Euro 2024 şi imaginile spectaculoase din Fan Zone-uri sunt o dovadă că, atunci când suporterii români se fac văzuţi, întreaga lume îi urmăreşte.

Pe lângă tricoul galben, colecţia include şi două echipamente secundare, în roşu şi albastru, care pentru prima oară vor fi diferite ca design faţă de echipamentul principal. Aceste echipamente, fiind folosite în deplasare, scot şi mai mult în evidenţă tricolorul.

Design-ul tricourilor a fost realizat de Jean Popescu, designer român stabilit în Copenhaga, pasionat de tricourile de fotbal şi de poveştile din spatele lor. Jean Popescu spune poveşti folosind imagini şi tricouri pentru a conecta tinerii cu istoria fotbalului românesc încă din 2020, când a început să scrie articole detaliate despre cultura şi tradiţia tricourilor. Jean Popescu, nu este la prima colaborare cu FRF, în 2023 a realizat fontul dedicat tricourilor, font inspirat din liniile Coloanei Infinitului, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi, şi care se va afla şi pe noul echipament, într-o formă stilizată.
Noul echipament este mai mult decât o simplă ţinută sportivă – este o declaraţie de identitate, mândrie şi apartenenţă. Fiecare detaliu al designului vorbeşte despre curajul şi perseverenţa celor

care reprezintă România pe teren, dar şi despre legătura specială dintre echipă şi fanii săi.

Lansarea noului echipament marchează începutul unei călătorii, către Campionatul Mondial din 2026, găzduit de SUA, Mexic şi Canada – primele două fiind ţări care evocă amintiri memorabile pentru fotbalul românesc. Cu acest echipament, Generaţia de Suflet continuă să scrie o poveste care ne face văzuţi în întreaga lume.

Echipa Naţională va evolua în premieră în noul echipament în partida cu Bosnia şi Herţegovina, programată pe 21 martie pe Arena Naţională”, a comunicat FRF.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622

OSZAR »