Salt Bae, pedepsit dur de FIFA după ce a intrat pe teren și le-a „furat” Cupa Mondială jucătorilor de la Argentina

Olteanu Ștefan 23.12.2022, 13:16
Salt Bae, pedepsit dur de FIFA după ce a intrat pe teren și le-a „furat” Cupa Mondială jucătorilor de la Argentina

Nusret Gokce, celebrul măcelar și bucătar cunoscut și sub numele de Salt Bae, va fi pedepsit de FIFA după ce a pătruns ilegal pe teren la capătul finalei Argentina – Franța și le-a „furat” Cupa Mondială învingătorilor.

Salt Bae, găsit vinovat în ancheta FIFA. Ce pedeapsă va primi după finala de la Cupa Mondială, Argentina – Franța

Salt Bae a fost în centrul unor momente regretabile la capătul actului final de la Cupa Mondială din Qatar, Argentina – Franța, când a pătruns în mod ilegal pe teren și i-a iritat pe noii campioni mondiali.

În ciuda faptului că nu a avut nicio calitate oficială la acest meci, bucătarul a pătruns pe teren și s-a strecurat cu un tupeu greu de descris printre toți jucătorii Argentinei. Salt Bae le-a cerut acestora să facă poze cu el și nici măcar Lionel Messi nu a scăpat de insistențele turcului. Nusret Gokce s-a pozat lângă Messi, afișând o atitudine de parcă el ar fi fost solicitat pentru a face o fotografie.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Nusr_et#Saltbae (@nusr_et)

Însă, de departe cel mai supărător moment a fost acela în care salt Bae i-a luat trofeul Cupei Mondiale din mână lui Lisandro Martinez. Cu aceeași aroganță incredibilă, bucătarul a ridicat trofeul și a fost imortalizat într-o fotografie tip portret.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Nusr_et#Saltbae (@nusr_et)

Conform regulamentului FIFA, trofeul poate fi ținut exclusiv de un grup select de oameni, cum ar fi campionii, oficiali ai FIFA sau șefi de stat. Nicidecum de bucătari sau vedete de pe rețelele de socializare. În acest context, oficialii forului mondial s-au văzut obligați să deschidă o anchetă.

Potrivit The Sun, FIFA ar fi decis să îl interzică pe Salt Bae de la următoarea Cupă Mondială, din 2026, cea care e programată în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.

„În urma unei analize, FIFA a stabilit modul în care persoanele au obținut acces nejustificat pe teren după ceremonia de închidere de pe stadionul Lusail din 18 decembrie. Vor fi luate măsurile interne corespunzătoare”, a declarat un purtător de cuvânt al FIFA, conform sursei citate.

Gianni Infantino, pus într-o situație stânjenitoare

În urmă cu doar două săptămâni, Salt Bae a postat pe Instagramul său o poză de la un meci de la Cupa Mondială, la care a stat în loja invitaților. El s-a pozat lângă Gianni Infantino, președintele FIFA, iar în cadru mai îndepărtat, dar tot în calitate de participanți la fotografie, s-au aflat vedete ca Roberto Carlos, Ronaldo Nazario sau Cafu.

Imaginea a deranjat pe multă lume, iar în secțiunea de comentarii internauții au postat mesaje sugestive:

„Trei legende și doi clovni”, a scris un următitor al bucătarului turc.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Nusr_et#Saltbae (@nusr_et)

Din cauza acelei poze, Gianni Infantino s-a văzut obligat să clarifice faptul că nu a contribuit în niciun fel la pătrunderea lui Salt Bae pe stadion, după finala Argentina – Franța. De asemenea, șeful FIFA a transmis faptul că bucătarul nu are niciun contract de publicitate încheiat cu forul mondial.

Nota uriaşă achitată la celebrul restaurant al vedetelor din fotbalul mondial! Cât au ajuns să scoată de buzunar pentru o masă obişnuită.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622

OSZAR »