Farul Constanța trece prin schimbări profunde înaintea noului sezon. Gică Hagi nu mai este antrenor, iar postul a fost preluat de Ianis Zicu. De asemenea, “marinarii” au anunțat despărțirea de un jucător.
Clubul Farul Constanţa a anunţat, marţi, că s-a despărţit de jucătorul Andrei Ciobanu.
“Începând de astăzi, Farul şi jucătorul Andrei Ciobanu au decis, de comun acord, încetarea relaţiilor contractuale”, a precizat Farul.
În sezonul 2024-2025 al Superligii, Andrei Ciobanu a evoluat în 23 de partide pentru echipa constănţeană, iar în Cupa României a jucat în 3 meciuri. În toate aceste jocuri, Andrei Ciobanu a reuşit un gol şi două pase decisive.
Mijlocașul a evoluat în peste 170 de partide în tricoul fostei campioane a României.
“Regele” îl vede pe Ianis Zicu drept antrenorul potrivit ca să respecte strategia clubului.
La scurt timp după ce Ianis Zicu a promovat cu Metaloglobus în Superliga, principalul s-a despărțit de echipa bucureșteană și s-a întors acasă.
Noul tehnician al „marinarilor” este născut la Constanţa, la 23 octombrie 1983, şi a început fotbalul la Centrul de Copii şi Juniori al Farului. Ianis Zicu a evoluat în cariera de jucător pentru Farul, Dinamo Bucureşti, AC Parma, Rapid Bucureşti, Poli Timişoara, TSKA Sofia, Pohang Steelers, Gangwon (ambele Coreea de Sud), Petrolul Ploieşti sau ASA Tg. Mureş. Pentru echipa naţională a României a disputat 12 partide.
Ca antrenor, a mai pregătit echipa U18 de la FC Voluntari (ianuarie-iunie 2019), Farul (iulie 2019-iunie 2021), Concordia Chiajna (martie-septembrie 2022) şi Metaloglobus Bucureşti (septembrie 2023-iunie 2025). Cu Metaloglobus a reuşit cea mai mare performanţă din istoria clubului, promovarea în Superligă în acest sezon.