Mihai Iosif este mândru de jucătorii săi și consideră că rezultatul este mincinos. „Am controlat partida 50-60 de minute. Cred că un egal ar fi fost just”

Bădulescu Silvian 15.12.2021, 23:17
Mihai Iosif este mândru de jucătorii săi și consideră că rezultatul este mincinos. „Am controlat partida 50-60 de minute. Cred că un egal ar fi fost just”

FCSB și Rapid București s-au întâlnit în derby-ul etapei a 20-a. Cele două combatante au oferit un spectacol pe cinste atât pe gazon, dar și în tribune, prin intermediul suporterilor. Meciul s-a terminat cu victoria gazdelor, 3-1, după golurile marcate de Florin Tănase (în minutele 14 și 90+3) și Ianis Stoica (în minutul 90+5), respectiv Cristi Săpunaru, din penalty, în minutul 45+6. Cu peste 20.000 de suporteri pe stadion, meciul nu a dezamăgit și s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

„Nu e o dezamăgire, prin felul în care am pierdut”

Mihai Iosif, antrenorul echipei Rapid București, a vorbit după meci. Acesta a declarat că echipa sa merita mai mult din această partidă, pe care, zice el, giuleștenii au dominat-o mai mult de 50 de minute.

Nu e o dezamăgire, prin felul în care am pierdut. După cum a arătat jocul, nu meritam să pierdem așa. Am controlat partida 50-60 de minute. I-a luat valul pe tineri la început, dar am avut o reacție bună. Consider că un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil.

Ca și elevii săi, acesta a criticat felul de a fi al lui Istvan Kovacs, după ce arbitrul central al partidei l-a eliminat și pe antrenor după fluierul final.

Nu vreau să comentez arbitrajul. A fost exces de zel din partea lui. I-am zis „nu vă supărați, domnul Kovacs, vă bateți joc de noi?” Totul a fost frumos și civilizat. Ce răspuns am primit? Cartonaș roșu!

„Îmi felicit jucătorii”

Acesta a declarat că este mulțumit de băieții săi, prin modul în care au evoluat pe durata întregii partide.

Puteam obține mai mult, îmi felicit jucătorii pentru că au dat dovadă de mare tărie, de caracter. Galeria ne-a aplaudat, pentru că am dat totul pe teren. E un rezultat mincinos. Un egal ar fi fost mai just. Noi am avut ocaziile mai mari, cel puțin în prima repriză.

Întrebat de faza penalty-ului și a cartonașului roșu al lui Junior Morais, acesta a fost prompt.

De penalty nu știu ce să zic, n-am văzut. Săpunaru a zis că n-a fost, Morais a zis că nu l-a atins pe Crețu.

Următoarea partidă pentru Rapid este la Botoșani. Vișinii dispută ultimul meci din 2021 în Moldova. Miță Iosif acuză probleme de lot pe care le are, dar speră într-un rezultat favorabil contra echipei lui Marius Croitoru.

Avem meci cu Botoșani, dar nu știu cu cine voi juca. Am accidentați, doi jucători suspendați. Avem echipa a doua și o să ne bazăm pe ea, dacă e nevoie.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622

OSZAR »